Proiectele asociației : December 23, 2019

CENTRUL DE INVESTIGAŢII PARAPSIHOLOGICE

CENTRUL DE INVESTIGATII PARAPSIHOLOCE, a fost infiintat la 15 iulie 2013, in cadrul Asociatiei de Astrologie si Parapsihologie “ELY STAR” – AAPES – din Bucuresti; este subordonat acesteia si este coordonat de parapsihologul Radu Botez.
Scopul sau este cercetarea fenomenelor parapsihologice, la care isi aduc contributia in mod benevol specialisti din diverse domenii: profesori, cercetatori, medici, psihoterapeuti, fizicieni, psihologi, parapsihologi, psihoastrologi etc. Acestia se ocupa cu cercetarea cazurilor raportate, care tin de parapsihologie, urmarind prin aceasta combaterea sarlataniei in domeniu, acesta fiind unul dintre obiectivele acestui organism, alaturi de corelarea rezultatelor cercetarilor parapsihologice cu cele din alte domenii inrudite, cum sunt: paranormalul, spiritualitatea, astrologia, astrologia karmica si altele. CENTRUL promoveaza cultura in domeniu, prin publicarea de articole, recenzii si carti de specialitate, bucurandu-se, de asemenea, de colaborarea si sprijinul redactorilor si colaboratorilor urmatoarelor reviste in domeniu, cum sunt:
Revista ElyStar OnLine – Parapsihologie si Astrologie (www.elystar.ro)
Revista InfoTerapii – medicina alternativa si terapii complementare (www.infoterapii.ro)
Revista Superstitii – superstitii si obiceiuri populare (www.superstitii.ro)
Revista Rugaciuni – rugaciuni si spiritualitate (www.rugaciuni.ro)
Revista Viselor – interpretare (talmacire) a viselor (www.oniromantie.ro)
Revista Vietilor Anterioare – despre reincarnare si karma (www.reincarnare.ro)
Revista InfoMuzică – meloterapie şi educație muzicală (www.infomuzica.ro)

Cititi pe larg despre “CENTRUL DE INVESTIGATII PARAPSIHOLOGICE” mai jos:

Vorbind despre Centrul de Investigatii Parapsihologice infiintat de Asociatia de Astrologie si Parapsihologie “ELY STAR®” din Bucuresti, la 15 iulie 2013; inainte de a cuprinde necesitatea acestuia, vom mentiona unele aspecte din istoria parapsihologiei. Mai intai, de cand dateaza parapsihologia? Am zice ca dintotdeauna, de cand se stie omul pe pamant. [Chiar Biblia aminteste de “vrajitoarea din Endor” care, la dorinta regelui Saul, a stabilit un contact cu profetul decedat Samuel (1Sam. 28,7-25)]. Dar desigur pe atunci nu era numita “parapsihologie”, ea fiind denumita astfel de catre Max Dessoir, in anul 1889, iar de atunci incoace asa i-a ramas numele. Istoria parapsihologiei a facut sa curga multe valuri de cerneala si s-au tiparit numeroase tomuri referitoare la acest subiect. In cea mai mare parte a acestora, insa, este tratata epoca moderna a acestei istorii. Iar despre aceasta parte a sa, foarte importanta de altfel, puteti citi in articolul “Intre psihologie si parapsihologie” (click aici) din revista “ELY STAR”, deoarece nu vom insista asupra acestui subiect. Dar ce este parapsihologia? Multe definitii incep prin cuvintele “ramura a psihologiei” si continua “care studiaza fenomenele paranormale, metapsihica”, altele spun scurt “este studiul fenomenelor psihice ce par a nu avea o explicatie stiintifica”, iar aceasta din urma credem ca este cea mai aproapiata de adevar. Faptul ca parapsihologia este privita ca o ramura a psihologiei, ca este sau nu considerata o stiinta, sau ca este denumita – pe nedrept – pseudo-stiinta, are la baza faptul ca multi oameni de stiinta privesc parapsihologia cu mare neincredere si multa suspiciune, din cauza unui mare numar de “animatori psihici”, magicieni si asa-zisi investigatori paranormali; in plus, unii “practicieni psihici” se autoproclameaza parapsihologi, fara sa stie exact ce inseamna asta (puteti citi “Ce inseamna a fi parapsiholog” in volumul “Intre psihologie si parapsihologie” la pag. 291).

Dar daca parapsihologia este atat de controversata, sa vedem de ce este ea atat de interesanta? Caci numeroase categorii de specialisti arata un interes deosebit acestei stiinte (caci noi o consideram stiinta!). Fizicientii sunt interesati deoarece implica contradictii cu legile fizicii, cu privire la spatiu si timp si transmiterea de energie si informatii. Biologii – deoarece fenomenele PSI presupun existenta unor metode suplimentare, inexplicabile, de perceptie (detectare) a lumii. Psihologii sunt interesati de implicarea ei in natura perceptiei si memoriei; iar filosofii sunt interesati, deoarece fenomenele PSI abordeaza in mod specific multe probleme filosofice, inclusiv rolul mentalului in lumea fizica si natura obiectivului versus subiectiv. Teologii si publicul larg au tendinta de a fi interesati, deoarece experientele PSI sunt adesea insotite de un profund sentiment de inefabil, unii considerandu-le a avea implicatii “spirituale”. Dar cel mai important punct de interes asupra parapsihologiei este acela ca ea a sugerat ca ceea ce stiinta stie despre natura universului este incomplet; ca limitarile presupuse si capacitatile potentialului uman au fost subestimate; ca ipotezele fundamentale si convingerile filosofice despre separarea mintii si corpului ar putea fi incorecte; si ca ipotezele religioase cu privire la natura divina a unor “miracole” ar putea fi gresite. De aici…

Necesitatea investigatiei parapsihologice

Daca in tarile vest-europene, in USA, ca si in Rusia (fosta Uniune Sovietice) si in Orient, in special in India, interesul pentru parapsihologie a fost alimentat din plin (si nu este vorba despre fenomenele PSI care au fost raportate, ci de demersurile stiintifice care s-au facut in acest sens), la noi subiecul este cercetat in mod intamplator si experimentat in rare cazuri sau deloc, interesul stiintific pentru parapsihologie trecand pe un plan secund, din varii motive. Cu cativa ani in urma o universitate particulara a infiintat o catedra de stiinte cognitive si parapsihologie, unde activa parapsihologul care a pus pe tapet la noi, conceptul de “flacara violeta”, preluat apoi de alt “specialist” in diverse campanii electorale (cum sa nu fie denigrata astfel parapsihologia?). Pana la urma, aceasta facultate a ramas doar de stiinte cognitive si psihologie, ceea ce, nu-i asa, este cu totul altceva. Si totusi, asa cum am vazut mai sus, interes pentru parapsihologie exista, iar Asociatia de Astrologie si Parapsihologie “ELY STAR®” a sesizat necesitatea instituirii unui cadru organizat pentru investigarea sa. Astfel, a luat fiinta Centrul de Investigatii Parapsihologice. Constituit pe langa o asociatie non-guvernamentala si non-profit, Centrul cuprinde o suma de personalitati din varii domenii: profesori, cercetatori, medici, psihoterapeuti, fizicieni, psihologi etc.; scopul acestuia fiind de a propaga cunostintele in domeniu, de a integra rezultatele investigatiilor sale cu cele ale altor ramuri ale stiintei si, pentru viitor, isi doreste sa poata contribui efectiv pentru ca parapsihologia sa fie recunoscuta de drept ca stiinta. Centrul de Investigatii Parapsihologice promoveaza cultura in domeniu, prin publicarea de recenzii si carti specializate (un inceput bun a fost facut cu volumul “Intre psihologie si parapsihologie” si cu alt volum care se constituie in cea mai complexa carte despre reincarnare care a aparut la noi, intitulat “Afla ce ai fost intr-o viata anterioara”), dar si prin cercetarea cazurilor raportate care tin de parapsihologie. Centrul ofera premii de excelenta celor care anunta, cerceteaza si promoveaza cazuri de fenomene PSI; de asemenea, Centrul se afiliaza la diverse organizatii de profil. Este lesne de inteles ca cei care se vor desfasura in cadrul acestui centru trebuie sa aiba vaste cunostinte, in numeroase domenii; de aici si diversitatea celor dornici sa activeze (benevol) in cadrul acestui Centru. Fara sa aiba o locatie stabila, deoarece activitatea de investigare se desfasoara pe teren, acolo unde apar sau exista cazurile PSI, Centrul se focuseaza pe legatura on-line, cel mai rapid si eficient mod de comunicare; iar daca dorim sa fim in ton cu parapsihologia vom adauga: “inafara de… telepatie”.

Oportunitati educationale

Cum este lesne de banuit, crearea acestui Centru de Investigatii nu s-a facut dintr-o data, ci, am putea spune ca, la “presiunea” publicului, dornic sa cunoasca mai multe despre acest domeniu atat de controversat. Intre multele probleme ridicate de acesta, intrebarea “unde se pot face studii de parapsihologie” a avut cea mai mare frecventa. Ca un bun inceput, publicam cateva unitati de invatamant, unde cei interesati se pot adresa. Astfel: Universitatea Deakin din Melbourne, Australia, ofera prelegeri de parapsihologie si posibilitati de cercetare PSI; mai aproape de noi geografic vorbind, in Germania, la Universitatea din Freiburg, psihologul Eberhard Bauer ofera seminarul intitulat “Introducere in parapsihologie”; la Universitatea de Vest din Bristol, Marea Britanie; Universitatea din Edinburgh, prin Unitatea de Parapsihologie Koestler care face parte din Departamentul Psihologie, acorda doctoratul in psihologie specializata in parapsihologie; Universitatea din Goteborg, Suedia, ofera un program de doctorat in parapsihologie; in fine, in Statele Unite, la Palo-Alto si San Francisco, in cadrul unor institute de psihologie, sunt programe de masterat si doctorat in psihologie, cu accent pe parapsihologie. Deocamdata atat; vom reveni cu amanunte.

… Si nu in ultimul rand…

Stiinta parapsihologiei este un subiect fascinant. Si nu numai atat: desi cele mai avansate studii au fost facute in Rusia (fosta Uniune Sovietica), acestea au fost pastrate mereu in cel mai mare secret. Cu toate acestea, sau poate tocmai de aceea, Statele Unite prin CIA (Central Intelligence Agency) a investigat controversatul fenomen numit parapsihologie si modul in care acesta este legat de transmiterea de informatii, aparand chiar raportul asupra acestor cercetari, intitulat “Parapsihologia in domeniul informatiilor”. Cu toate bunele rezultate ale cercetarilor, parapsihologia inca prilejuieste manifestari ostile ale scepticilor. Pentru ca de cate ori intra in dezbatare fenomenele PSI si parapsihologia, aceasta prilejuieste o retorica denigratoare, iar criticile nu sunt oferite ca sugestii constructive ci ca dovezi autoritare ale imposibilitatii (!) fenomenelor PSI; de aceasta, dar si pentru ca de cele mai multe ori aceste “dezbateri” se transforma in atacuri la persoana, Centrul de Investigatii Parapsihologice va evita sa fie centrul unor astfel de manifestari. Sa mai spunem ca acesta nu va avea directori sau presedinti, ci un simplu si modest coordonator – pe reputatul parapsiholog Radu Botez, autor a numeroase lucrari de specialitate – (www.parapsiholog.ro).

Biroul de Presa A.A.P.E.S.